Cauta:

Agenții de la Poliția locală au dreptul să ridice permise auto? Află ce prevede legea în acest sens

Categorie: Social | Autor: Infomm | (19 mai 2017, 18:18)

Laurențiu Costin, din București, dar și alți cititori, care au fost amendați de agenți ai Poliției locale pentru diverse abateri de la regulile de circulație rutieră, ne întreabă dacă Poliția locală are dreptul legal de a aplica astfel de sancțiuni, și mai ales, dacă are dreptul să ridice permise auto și să suspende, pentru 30 de zile sau mai mult, dreptul șoferilor de a conduce mașina.

Disputa pe acestă temă este mai veche. De altfel, mulți conducători auto sancționați de agenții de la Poliția locală s-au adresat instanțelor de judecată, contestând amenzile primite. Dar, din cele relatate de cititori, reiese că instanțele de judecată nu au o poziție unitară în ceea ce privește înterpretarea și coroborarea celor două legi care reglementează acest domeniu, și anume, OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv, Legea 155/2010 privind organizarea și funcționarea Poliției locale. Ca urmare, în cauze identice, instanțele au dat decizii diferite, fie în favoarea șoferilor, fie în cea a polițiștilor locali.

Sesizat în acest sens, recent, Avocatul poporului s-a adresat adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), cu un recurs în interesul legii, pentru interpretarea şi aplicarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Instanţa trebuie să stabilească dacă Poliţia locală îşi depăşeşte sau nu competenţele atunci când aplică sancţiuni la legea rutieră. Solicitarea Avocatului Poporului vine după ce mai mulţi judecători au considerat că amenzile rutiere aplicate de poliţiştii locali sunt ilegale, pe motiv că aceştia nu au competenţa de a da amenzi. Instanța urmează să analizeze acest demers și să dea o decizie în aceste zile.

Agenții de la Poliția locală au atribuții restrânse

În OUG 195/2002 lucrurile sunt clare, toate constatările și aplicarea sancțiunilor care se impun pentru încălcarea normelor de circulație fiind în atribuțiile agenților de la Poliția rutieră. Nicăieri nu sunt prevăzute atribuții, competențe etc, pentru agenții de la Poliția locală. La rândul ei, Legea politiei locale (Legea 155/2010) consacră un articol distinct și concis atribuțiilor în domeniul circulației rutiere. Este vorba de Art 7, pe care îl redăm integral:

“În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, Poliţia locală are următoarele atribuţii: a) asigura fluentă circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competenţă, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul, exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de prezenţa lege în domeniul circulaţiei pe drumurile publice; b) verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate privind funcţionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere şi acordă asistenţă în zonele unde se aplică marcaje rutiere; c) participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundenţă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice; d) participă, împreună cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi de alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane; e) sprijină unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe rază teritorială de competenţă; f) acordă sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului; g) asigura, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente şi ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor şi a făptuitorilor şi, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară; h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar; i) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule; j) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală; k) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap; l) aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale; m) cooperează cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat că urmare a staționării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public”.

Așadar, agenții de la Poliția locală au atribuții restrânse în privința constatării contravențiilor la circulația rutieră și aplicării sancțiunilor. Printre aceste atribuții nu se numără, după cum se vede, și constatări privind depășirea vitezei legale și alte încălcări grave ale prevederilor legale, care presupun ridicarea permiselor auto și suspendarea dreptului de a conduce, pentru șoferii în cauză.

sursa: libertatea.ro

Categoria de subiect: agenti de la politia locala; permise auto; legislatie rutiera; amenzi
Adaugati un comentariu: