Cauta:

Automobilism: Britanicul Kris Meeke (Citroen), pe primul loc în Raliul Mexicului

Categorie: Sport | Autor: Agerpres | (11 martie 2017, 18:18)

Pilotul britanic Kris Meeke (Citroen C3) conduce in Raliul Mexicului, a 3-a probă a Campionatului mondial WRC, în fața francezului Sebastian Ogier (M-Sport/Ford), după ziua a doua a cursei, disputată vineri.

Într-o zi cu două probe speciale, programate dimineață și anulate, Meeke a făcut diferența în cea de-a 4-a porțiune cronometrată, cea mai lungă, de 55 km, instalându-se în fruntea clasamentului. El a câștigat vineri, de asemenea, și cea mai scurtă probă specială, ES7, de doar 2,3 km.Meeke este urmat la 20sec9/10 de Ogier și la 56sec7/10 de belgianul Thierry Neuville (Hyundai i20).

Sâmbătă, Raliul automobilistic al Mexicului programează etapa a 3-a, de 350 kilometri și 9 speciale, în Sierra de Lobos și Sierra de Guanajuato, la circa 400 km nord-vest de Ciudad de Mexico.

Categoria de subiect: automobilism meeke; kris meeke mexic; mexic auto meeke
Adaugati un comentariu: