Cauta:

Cu fonduri europene: Consiliul Județean vrea reabilitarea Casei Tineretului

Categorie: Eveniment | Autor: Dragos HOJDA | (21 aprilie 2017, 08:16)

Casa Tineretului din Baia Mare s-a aflat, timp de mai mulți ani, în centrul unor scandaluri media. Pe rolul instanțelor de judecată au fost zeci de procese pe acest obiectiv din imediata apropiere a Catedralei Episcopale din municipiu. A redevenit subiect de actualitate la începutul acestui an, atunci când Consiliul Județean Maramureș a decis să preia această clădire din centrul orașului și să îi dea o utilitate.

Acest lucru a fost posibil întrucât CJ Maramureș a câștigat la Curtea de Apel Cluj procesul cu Fundația pentru Tineret Maramureș, cea care a administrat clădirea cu pricina de o bună bucată de vreme.

Recent, administrația județeană a anunțat demararea unei cercetări de piață în vederea stabilirii unei valori estimative totale fără TVA pentru viitoarea procedură de achiziție publică pentru elaborare a D.A.L.I. și întocmirea cererii de finanțare pentru obiectivul mai sus amintit.

Conducerea județului recunoaște că dorește să reabiliteze Casa Tineretului, situată în municipiul Baia Mare, bulevardul Unirii, nr. 13, prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020.

FOTO:adevarul.ro

Categoria de subiect: reabilitare casa tineretului; tineretului 2017 eu; eu casa tineretului
Adaugati un comentariu: