Cauta:

Efectele interceptărilor. Primar: "Mai vorbeam cu câte o fată... Mi-au creat probleme cu soţia"

Categorie: Politica | Autor: Infomm | (18 mai 2017, 16:41)

Sorin Bucurescu, primarul din Slivileşti, se află printre cele 1549 de persoane din Gorj, pentru care s-a cerut în instanţă autorizarea interceptării telefoanelor între 2010-2015. Solicitarea a fost admisă de Judecătoria Motru, acolo unde cererile de ascultareau fost acceptate în proporţie de 100%.

Edilul comunei Slivileşti, aflat al patrulea mandat, a fost trimis în judecată, în 2015, alături de alte trei persoane, pentru infracţiuni de corupţie. În acelaşi an, prima instanţă, Judecătoria Târgu-Jiu, a dispus achitarea primarului Sorin Bucurescu, hotărârea fiind atacată cu apel. În momentul în care a fost deferit justiţiei, bărbatul a aflat că, în timpul cercetărilor, instanţa a admis cererea procurorilor de interceptare a telefonului său.

”Şi eu am avut telefonul ascultat. Mă număr printre cele 1549 de persoane interceptate, în Gorj, în perioada 2010-2015. Enorm de multe, la noi ca la nimeni! În loc să luăm exemplu, în toate domeniile, din partea vestului, noi suntem oaia neagră la toate. Am avut telefonul ascultat permanent, 24 de ore din 24. Mi le-au arătat, mi s-a spus că am fost ascultat, nu am nimic de ascuns, asta este. Singurul lucru este că mai vorbesc şi eu cu câte o fată. Ar fi culmea la cât alerg şi la cât muncesc să nu mai vorbesc şi eu cu câte o fată. Iniţial nu am ştiut că e ascultat, nu-ţi spune nimeni, din contră. Te agită, îţi trimit tot felul de săgeţi, aceasta este metoda. E o bazaconie cu sunetele care s-ar auzi în timpul convorbirilor. Acestea sunt timpurile, în perioada aceasta trăim şi, din păcate, aprobările sunt date de către judecători, care ar trebui să ia mult mai în serios propunerile făcute de poliţişti şi de Parchet”, a declarat Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti.

Edilul susţine că stenogramele i-au creat probleme şi pe plan personal. Unele discuţii, fără nicio legătură cu cauza, au fost lăsate în dosar, iar el a citit toate stenogramele împreună cu soţia sa.

”Interceptările mi-au creat probleme şi în familie. Pentru orice mărunţiş se duce poliţistul cu propunerea. I se pare lui suspect sau vrea să îl asculte pur şi simplu, nu într-o cauză serioasă care vizează o infracţiune gravă. Numai ca să-l aibă la mână. Stau cu căştile să audă că nu ştiu cine vorbeşte cu nevasta nu ştiu cui. Interceptările m-au afectat şi în plan personal, într-o oarecare măsură, pentru că atunci când am luat dosarul au apărut în dosar şi foarte multe convorbiri care nu aveau legătură cu dosarul, foarte multe. Au fost şi puse la dosar. Când am venit cu dosarul acasă, l-am luat cu totul, l-am răsfoit, s-a uitat şi soţia, asta este. M-a întrebat ce am vorbit eu. A trebuit să-i spun că am vorbit, că sunt treburi de serviciu, de altele. Nu poţi să te fereşti. Nu dau în judecată pe nimeni, nu mai vreau să aud de judecată. Vorbesc cu oricine, nu am ce să ascund”, povesteşte primarul.

sursa: realitatea.net

Categoria de subiect: telefoane ascultate; sorin bucurescu; interceptari telefoane
Adaugati un comentariu: