Cauta:

FOTBAL. LIGA 3 - Recea a câştigat la Bistriţa

Categorie: Sport | Autor: Mircea GRUMAZ | (13 martie 2017, 10:52)

Vineri, pe stadionul „Jean Pădureanu” s-a disputat jocul dintre echipa locală FC Bistriţa, ocupanta penultimului loc în clasamentul seriei a 5-a, şi echipa comunei Recea, ocupanta locului II. Am avut o primă repriză ceva mai echilibrată, terminată însă cu un scor alb, dar a venit partea a doua, în care echipa maramureşeană a înscris de şase ori şi a câştigat fără probleme. Interesant este că echipa noastră s-a apropiat la un singur punct de lider.

Recea a dominat partida şi în prima parte, dar n-a reuşit să înscrie. În min. 10 Giurgiu a trimis balonul în bară, iar min. 30 Chinde a ratat din situaţie de singur cu portarul. Oaspeţii au deschis scorul în min. 52, la o gafă a portarului Pop, care n-a protejat cum trebuie un balon, Giurgiu a recuperat şi a trimis in careul mic, de unde Asăujan a marcat: 0-1. Cinci minute mai târziu, Chinde a şutat în transversala. Nou intratul Paşca a marcat din 6m în min. 61 pentru 0-2. Apoi, în min. 74, portarul Pop respinge balonul în faţă, iar Asăujan a marcat din apropiere: 3-0. S-a făcut 4-0 după un lob trimis în plasă de Dunca (82), iar 5-0 după o reluare cu capul a lui Lang (88). Ultimul gol s-a marcat în min. 90, când Giurgiu a preluat un balon în careu şi a marcat din poziţie de unu la unu.

FC Bistriţa - ACF Comuna Recea: 0-6 (0-0)

Stadionul „Jean Pădureanu” din Bistriţa; cca 200 spectatori

Arbitri: Cristian Vieru (Sibiu) - Vlăduţ Gaşpar (Târgu Mureş) şi Alin Mureşan (Cluj-Napoca). Obs: Vasile Marc (Cluj-Napoca) si Ioan Papp (Carei).

Bistrita: Pop - Şoimuşan (60, Lăcătuş), Prodan, Nap, D. Mureşan, Petruţ, Dobrea, Boerean (85, Minta), Candale, Platon, Sighiartău. Antrenori: Valer Săsărman şi Dorel Zegrean

Recea: Bota - Raţiu (75, Dunca), David, Urs, Gherman, Lang, Asăujan, Cuc (46, Paşca), Mureşan, Giurgiu, Chinde (77, Gh. Mureşan). Antrenor: Romulus Buia.

Etapa 17

FC Bistriţa - ACS Comuna Recea: 0-6 (0-0); Vlad Asăujan (50, 74), Bogdan Paşca (61), Darius Dunca (82), Lorand Lang (85), Valer Giurgiu (90)

Gaz Metan Mediaş II - FC Zalău: 2-1 (0-0); Cristian Gavra (54), Daniel Pop (78) / Florin Istrati (59)

CS Iernut - Metalurgistul Cugir: 2-3 (0-2); L. Moldovan (53, 56) / Itu (19), Udrea (31), L. Tudor (58)

Avântul Reghin - CS Oşorhei: 3-1

Unirea Dej - Unirea Jucu: 1-0 (0-0); Giurgean (79)

Recolta Dorolţ - Sănătatea Cluj-Napoca: 0-1 (0-0); Vitan (58)

AFC Hermannstadt - ASA Târgu Mureş II: 0-1 (0-1); Răzvan Dulap (35)

Viitorul Ulmeni a stat

Clasament

1. Hermannstadt35p (32-18) - 16

2. ACS Recea34p (33-13) - 16

3. Metalurgistul32p (37-15) - 16

4. Sănătatea31p (25-13) - 16

5. FC Zalău30p (24-13) - 16

6. Mediaş II28p (32-24) - 16

7. Unirea Jucu26p (28-20) - 16

8. Unirea Dej22p (21-15) - 15

9. Avântul Reghin22p (21-21) - 16

10. Viitorul Ulmeni21p (28-30) - 15

11. ASA Tg. Mureş II19p (21-31) - 16

12. CS Iernut13p (28-41) - 16

13. CS Oşorhei11p (18-30) - 16

14. FC Bistriţa8p (13-51) - 16

15. Recolta Dorolţ5p (12-38) - 16

Etapa viitoare (18 martie): Tg. Mureş II - Metalurgistul; Oşorhei - Iernut; Unirea Jucu - Viitorul Ulmeni; Comuna Recea - Unirea Dej; Sănătatea - Bistriţa; Zalău - Dorolţ; Hermannstadt - Mediaş II. Avântul va sta.

Ne-am uitat puţin şi prin celelalte serii să vedem cum stă treaba. În seria I se bat la locul 1 trei echipe: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (37p), AFC Harman (34p) şi Ştiinţa Miroslava (32p). În seria a doua Metaloglobus Bucureşti are 14 puncte avans faţă de locul al doilea, iar în cea de-a treia serie, SCM Piteşti este lideră cu 15 puncte. În seria a 4-a conduce Naţional Sebiş cu 30p, dar urmează alte cinci echipe întinse pe distanţa a 4 puncte.

Categoria de subiect: fotbal; liga 3; recea; bistrita
Adaugati un comentariu: