Cauta:

FOTO Mine, tăieri, poluare: Straniul ambient al pădurii seculare protejate UNESCO

Categorie: Eveniment | Autor: Alexandru RUJA | (16 iulie 2017, 09:18)

Păduri din Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ din Maramureş au ajuns pe o listă scurtă a pădurilor seculare româneşti intrate de câteva zile în patrimoniul UNESCO. Suntem mândri de rezultat, de munca coroborată a WWF, Romsilva şi Greenpeace, drept pentru care am purces să vedem minunea. Codrii seculari de la Strâmbu Băiuţ sunt protejaţi din 2005, actuala pădure a UNESCO va fi de 598,1 hectare, în total 713,1 hectare cu tot cu zona de tampon. E vorba de păduri de fag în amestec cu brad, copacii au înălţimi de peste 50 de metri, cu vârste de peste 500 de ani, în cazul brazilor. Animalele ce colindă acele păduri sunt ursul, râsul, pisica sălbatică, jderul de copac, dar şi păsări precum barza neagră sau ciocănitoarea neagră.

Am început prin a anunţa Direcţia Silvică Maramureş de intenţie, ni s-a promis tot sprijinul. Am plecat, deci, pe la Cavnic, peste Rotunda, la Strâmbu Băiuţ. La Ocolul Silvic, ne aşteptam să fie sărbătoare, masa pusă, chiar pădurari euforici... Nici vorbă, o zi normală, plictisitoare, de lucru. Şeful de Ocol nu era, am fost îndrumaţi către Poiana Botizii şi izvorul pulsatil de la 5 kilometri de sat, de unde în orice clipă ne vom întâlni cu şeful de Ocol. „E în zonă, cu Rover albastru, îl găsiţi. De nu, reveniţi că vă duc într-o pădure din Băiuţ, şi mai reprezentativă.” Nu mersi, chiar am vrut să vedem locaţia reală. Prin urmare, cu harta în mână şi cu Google Earth băgat în memorie, pornim spre pădurea seculară.

Deocamdată nimic nu sugerează aşa ceva: satul Poiana Botizii e frumos, interesant, populat cu foşti mineri, iar la marginea lui spre munte sunt vizibile urme de exploatări forestiere, de la două TAF-uri la rumeguş, la remorcă pentru lemne. Drumul forestier e decent, vizibil umblat. La margine de sat, vorbim cu un localnic şi-l întrebăm dacă ştie că au, de câteva zile, o pădure protejată de UNESCO, obiectiv mondial. Ne râde-n nas. „Du-te, dom'le, nu vorbi. Ăştia taie tot ce prind, ce le trece prin cap. Ai văzut pe unde urcă TAF-ul? Aproape pe verticală umblă, şi iarna. Numa' de nu aduci poliţişti s-o păzească... Eee, stai, că poate îi pe văile alea unde nu te poţi apropia, îi greu şi cu piciorul. Amu' pădure virgină nu-i, că acolo merem după ciuperci...” spune omul, fără să-şi decline identitatea, după ce îşi dă seama c-a atins credibilitatea pădurarului.

Ajungem la izvorul pulsatil, nu înainte să trecem foarte aproape de Peştera cu Oase, ce merită amintită. Teoretic obiectiv turistic, izvorul era vizitat la acea oră de o familie cu automobil de Satu Mare, ce tocmai prăjea grătare. Oricum o iei, izvorul în sine e impresionant, dacă ai răbdare de un ciclu complet: dintr-un trunchi de copac, aşezat din păcate într-o „ciupercă” plină de graffiti, iese la suprafaţă fierbând o apă minerală uşor carbogazoasă, cu gust metalic şi de sulf. De gustibus, dar merită încercată o dată-n viaţă măcar. În jurul izvorului, alte amenajări de picnic, plus o cabană privată, clădiri în ruină de la fostele exploatări miniere.

Spre secular, prin zonă minieră Ironic, de acolo de unde ne-am fi aşteptat să înceapă sălbăticia, au început să se vadă tot mai multe urme de activitate umană. Drumul spre pădurea seculară trece printr-o fostă exploatare mineră, cu guri de mină din care curg ape uzate, cu pâraie galbene sau roşii, după caz. Dar am mai găsit şi alt izvor mineral. Localnicii spun că au mai fost încă două asemenea izvoare pulsatile, ce ţâşneau din adâncuri, dar s-au degradat. Ce vedem deocamdată nu e măgulitor: un drum poluat cu rumeguş şi cu urme ale mineritului, o vale aparent măruntă dar al cărei pârâu face dezastru atunci când vine umflat după ploi, dovadă stând malurile roase şi eroziunile. Ne încăpăţânăm şi urcăm pe drum până se revoltă maşina.

Cu un drum, vedem primele sălbăticiuni, trei vulturi sau ulii mari, ce aproape au însoţit maşina, curioşi. Separat, evident, unul s-a ridicat chiar de pe drumul forestier. La un moment dat, pârâul primeşte un afluent din dreapta, drumul se strică, deci o luăm „per pedes”. Dup` un kilometru, ajungi la probabil ultimul semn de civilizaţie, un coş de gunoi şi o bancă ce poartă pecetea Romsilva. De-aici, drumul dispare. Evident, nici urmă de silvicii pe care-i căutam, aşa că am luat-o pe valea pârâului în sus, preţ de 2-3 kilometri. Impresionant, e o sălbăticie de-ţi auzi gândurile. Nu se văd urme de exploatare aici, e o zonă din care probabil ai avea de scos lemnul cu elicopterul, ca-n documentare. Pe bună dreptate, merită protejată, e doar o porţiune de pădure prinsă între trei zone celebre pentru „dragostea pentru lemn”: Băiuţ din Ţara Lăpuşului, Botiza şi Poienile Izei de cealaltă parte, de pe Valea Izei. Chiar merită protejată...

Nedumeriri

Cum necum, ne-am descurcat şi fără ghid, chiar dacă, probabil, tehnic vorbind, n-am atins pădurea seculară, cât zona ei de protecţie. Asta pentru că nu am ajuns la arbo­rii aceia ce trebuie cuprinşi de trei oameni. Pe de altă parte, ironia sorţii face ca cele două păduri seculare cvasivirgine să se afle pe teritoriul a două din cele mai harnice şi mai rentabile ocoale silvice din Maramureş, din Groşii Ţibleşului şi Strâmbu Băiuţ. În traducere, asta înseamnă aşa: sunt campioni la cantitatea de lemn extrasă. Mai mult, cele două păduri par a se proteja singure, prin relieful abrupt, în condiţiile în care ambele porţiuni sunt în zone puternic entropizate.

În Băiuţ, mineritul a lăsat urme adânci, cu guri de mină, ape uzate, halde de steril, iazuri, plus exploatări forestiere serioase. La Groşii Ţibleşului, fără mine, deşi există o exploatare închisă între Groşi şi Dragomireşti, e o zonă de unde coboară câte o maşină cu lemne/oră... Tot aici, se află o legendară zonă de vânătoare, ce a dat câteva din cele mai valoroase trofee din Maramureş. Urşi, cerbi campioni, etc. Ca să păstrăm tonul „carbogazos”, în calitate de iubitori de animale, vă reamintim terminologia silvică în materie de vânat. Animalul nu se împuşcă, se extrage sau se recoltează, la fel ca lemnul. Cât despre ghidul nostru, de negăsit Roverul. Am dat de el până la urmă, plecând din comuna Băiuţ, din curtea celui mai mare gater/exploatator de lemn din zonă. Deloc încurajator mesaj... dar avem mari aşteptări de la cealaltă pădure seculară protejată de UNESCO, la Groşii Ţibleşului!

Galerie:
Categoria de subiect: paduri unesco baiut; poluare paduri baiut; taieri paduri mm
Adaugati un comentariu: