Cauta:

Ileana Ciuculete a murit. Pe 8 martie a aflat diagnosticul, iar acum 3 zile i s-a spus că nu mai are nicio șansă

Categorie: Monden | Autor: Infomm | (15 martie 2017, 08:16)

Cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete a murit aseară. Cântăreața, care ar fi împlinit 60 de ani în luna septembrie, suferea de o boală incurabilă. Coșmarul ei a început acum 6 zile, când a aflat diagnosticul.

Coșmarul artistei a durat doar 6 zile și a început în mod ironic de Ziua Femeii, pe 8 martie. Atunci, alertată de o febră care nu scădea, artista a mers la o clinică privată pentru un consult de specialitate și un set de analize. Acestea din urmă au relevat un diagnostic care interpretei i s-a părut atunci halucinant și pe care a refuzat să-l accepte – Hepatita C. A mers acasă și, în urmă cu trei zile, a cerut un nou set de analize, de data aceasta la Victor Babeș. Medicii de acolo i-au dat o veste absolut șocantă. ”După noile analize care au confirmat și hepatita C și au condus la diagnosticarea cirozei hepatice galopante, medicii de acolo i-au spus să meargă acasă că nu mai au ce să-i facă. Discutau deja de un stadiu terminal”, susține un apropiat al familiei regretatei artiste. Așadar, în doar 6 zile s-a scurs toată viața din ea…

Mara Bănică a dezvăluit că artista suferea de ciroză galopantă.

”L-am sunat pe Cornel, în speranta unei glume proaste. Nu… Ileana s-a prăpadit, în spital, în brațele lui. Mi-a spus, printre lacrimile lui și ale mele ca Ileana a făcut o ciroza galopanta dintr-o hepatita C despre care nu știa”.

Peste 600.000 de români se luptă cu virusul hepatitei C, o boală care în România este încă tratată cu interferon sau alte medicamente care nu duc la nici un rezultat îmbucurător. Dintre aceștia, doar 4.075 au beneficiat de tratamente inovative care vindecă cumplita boală.

sursa: libertatea.ro

Categoria de subiect: ileana ciuculete a murit; cantareata; hepatita c; boala incurabila
Adaugati un comentariu: