Cauta:

Marea Britanie va declanșa Brexitul la 29 martie (surse din UE)

Categorie: Social | Autor: Infomm | (20 martie 2017, 16:40)

Prim-ministrul britanic Theresa May va adresa o scrisoare Uniunii Europene la 29 martie prin intermediul căreia va anunța oficial retragerea Marii Britanii din blocul comunitar, au declarat luni surse din Uniunea Europeană pentru Reuters.

Londra va declanșa Brexitul la 29 martie, relatează și France Presse, care citează un purtător de cuvânt al Downing Street. 'Reprezentantul permanent al Marii Britanii la Bruxelles a informat în această dimineață (luni — n.r.) Uniunea Europeană că Marea Britanie va activa articolul 50 la 29 martie', a declarat purtătorul de cuvânt într-un briefing de presă.

Această scrisoare va porni cronometrul celor doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană.

sursa: agerpres.ro

Categoria de subiect: brexit; marea britanie; theresa may
Adaugati un comentariu: