Cauta:

Pensiile speciale cresc din iulie, iar sporul de 15% pentru persoanele cu handicap de menține

Categorie: Social | Autor: Infomm | (18 mai 2017, 10:21)

Persoanele cu handicap grav vor primi un spor de 15% în noua lege a salarizării! Asta au decis senatorii din Comisia de Muncă, după ce iniţial au eliminat sporurile pentru persoanele cu nevoi speciale. În acelaşi timp, aleşii au decis că pensiile speciale pot fi majorate chiar de la 1 iulie, deşi legea iniţială prevedea o interdicţie până în 2022.

Inițial, senatorii in Comisia de Muncă au respins, miercuri, un articol din Legea salarizarii care prevedea acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru persoanele cu handicap vizual grav şi accentuat. Pe de altă parte, aceştia au votat miercuri eliminarea unui articol carea prevedea îngheţarea pensiilor speciale până în 2019, după ce, cu doar cu două ore înainte adoptaseră, cu amendamente, acelaşi articol.

Cu alte cuvinte, liber la pensii speciale. Eliminarea articolului a fost propusă de ministrul Muncii Lia Vasilescu, cel mai probabil la sugestia lui Liviu Dragnea, care nu a rămas indiferent. Asta pentru că preşedintele PSD le-a cerut parlamentarilor coaliției majoritare să înceteze discuțiile despre sistemul de pensii. „O discuție despre pensii în general e necesară și ea va fi una mult mai amplă după adoptarea Legii salarizării”, a declarat șeful PSD.

Concret, Liviu Dragnea a solicitat eliminarea prevederilor legate de pensii din Legea salarizării unitare. „Am cerut să se retragă din textul Legii salarizării Articolul 40 referitor la pensiile de serviciu”, a spus Dragnea, miercuri, la Antena 3.

Iar aleşii s-au conformat. Senatorii din Comisia de muncă au votat miercuri eliminarea unui articol privind actualizarea pensiilor speciale şi militare după ce, cu două ore înainte adoptaseră, cu amendamente, acelaşi articol.

sursa: realitatea.net

Categoria de subiect: pensiile speciale cresc; spor pentru persoane cu handicap; noua lege a salarizarii
Adaugati un comentariu: