Cauta:

Poștașii, o categorie socială marginalizată

Categorie: Editorial | Autor: Dorin Ștef | (06 februarie 2017, 18:43)

Din pricina iureșului evenimentelor politice, a zgomotului produs de protestatari și a vocalizelor iscate de politruci și analiști politici, se aude doar în surdină murmurul unei categorii sociale marginalizate în ultimul timp. Și mă refer aici la factorii poștali.

Atunci când, din rațiuni economice, s-a procedat la o reorganizare a Poștei Române, prin disponibilizări

masive de poștași și închideri de oficii poștale în mediul rural, prea puțini au făcut legătura între acel eveniment și efectele lui asupra democrației. Slăbirea rețelei poștale a însemnat, implicit, o subminare a presei libere din țara noastră.

După decimarea poștașilor, cei rămași în sistem nu mai aveau niciun interes să reînnoiască abonamentele la ziarele locale (ce să mai vorbim de ziarele centrale?) și nici să ducă la timp presa la abonați. Poștașii nu au fost stimulați în acest sens și, cu timpul, numărul abonamentelor la presa print a început să se împuțineze.

Drept consecință, în satele din Maramureș (dar situația este valabilă la nivel național) presa liberă pătrunde tot mai greu. Accesul oamenilor la informații se rezumă la știrile de la televizor și de la radio. Chiar dacă există rețea de internet, persoanele de vârsta a doua și a treia o folosesc prea puțin.

Factorii poștali merită o soartă mai bună. Au nevoie de salarii mai mari (majorările salariale îi vizează mereu doar pe bugetarii din învățământ și sănătate) și de mijloace adecvate de transport a efectelor poștale. De statutul lor depinde, într-o oarecare măsură, soarta democrației românești. „Glasul Maramureșului” va fi alături de ei și îi va sprijini în demersul lor revendicativ.

Categoria de subiect: postasi; protestatari; analisti politici
Adaugati un comentariu: