Cauta:

Primăriile ar putea fi obligate să înființeze 10 puncte de reîncărcare a mașinilor electrice, în fiecare sector al Capitalei, până în 2020

Categorie: Economie | Autor: Infomm | (18 mai 2017, 15:35)

Proiect în Parlament, depus de deputatul PNL Glad Aurel Varga. Potrivit inițiativei legislative, primăriile vor fi obligate să înființeze minim 10 puncte de reîncărcare a mașinilor electrice, în fiecare sector al Capitalei, și minim cinci în marile orașe, cu peste 100.000 de locuitori.

Parlamentarul își bazează proiectul pe Directiva 2014/94/UE, transpusă în legislaţia românească prin Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, care stabileşte cadrul legal general pentru dezvoltarea pieţei de combustibili alternativi, fără a include măsuri şi obligaţii concrete.”Prin acest proiect de lege, doresc să se stabilească şi obligaţii concrete pentru susţinerea parcului de autoturisme electrice. Conform datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, populaţia României este din ce în ce mai interesată de autoturismele electrice 100% (BEV) şi hibride plug-in (PHEV), înregistrându-se în ultimii ani o creştere procentuală considerabilă a acestora. Din păcate, interesul românilor pentru astfel de automobile nu este susţinut şi de o bază adecvată, o infrastructură unitară de realizare a unor puncte de încărcare a vehiculelor electrice”, precizează Glad Aurel Varga.

În prezent sunt 100 de puncte de încărcare publice pentru autovehiculele electrice, la nivel național; 167 de mașini electrice au fost vândute în 2016

El menționează că proiectul de lege are în vedere faptul că la acest moment sunt în România cca. 100 de puncte de încărcare publice pentru autovehiculele electrice, infrastructura fiind complet insuficientă unui număr de cca. 100.000 de autovehicule electrice, cât sunt prevăzute în Programul de Guvernare pentru anul 2020.

”Pe de altă parte, majoritatea statelor UE au adoptat (finanţează) programe susţinute de sprijinire a achiziţiei de autovehicule electrice, fapt ce face deja ca numărul acestora în Europa să fie tot mai mare. În anul 2016, vânzările autovehiculelor reîncărcabile electric s-au triplat ajungând la un număr de 167 de unităţi, ceea ce face ca în parcul naţional să avem la aceasta dată cca. 400 de autoturisme reîncarcabile electric”, spune deputatul Aurel Varga.

Ce prevede inițiativa legislativă

Inițiativa legislativă prevede obligația autorităților locale din localitățile cu peste 100.000 de locuitori de a realiza, până la 31 decembrie 2020, a unui număr de minim cinci puncte publice de reîncărcare pentru autovehiculele reîncărcabile electice, cu o capacitate de alimentare de 4 maşini fiecare.

În plus, primăriile din sectoarelor municipiului Bucureşti au obligația realizării, până la 31 decembrie 2020, a unui număr de minim zece puncte publice de reîncărcare în fiecare sector, pentru autovehiculele reîncărcabile electic, cu o capacitate de alimentare de 4 maşini fiecare.

Stațiile de distribuție a carburanților derivați din petrol, inclusiv a biocombustibililor, pentru autovehicule care au peste 20 de pompe de alimentare, au obligația realizării, până la 31 decembrie 2020, minim două puncte publice de reîncărcare pentru autovehiculele reîncărcabile electic, cu o capacitate de alimentare de 2 maşini fiecare.

Finanțarea realizării infrastructurii realizate de către Autoritățile administrației publice locale se va face din bugetul fondului pentru mediu (50%) și din bugetul local (50%).

sursa: libertatea.ro

Categoria de subiect: puncet de reincarcare masini electrice; primarii; proiect
Adaugati un comentariu: