Cauta:

Proiectul de lege prin care se propune desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respins în comisiile din Senat

Categorie: Politica | Autor: Infomm | (14 martie 2017, 14:18)

Proiectul prin care se propune desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respins în comisiile din Senat. Decizia a fost luată, marți, în comisiile comune de drepturile omului, pentru egalitate de şanse și juridică.

Proiectul este semnat de fostul deputat PRU Bogdan Diaconu și trecuse tacit de Camera Deputaților.

Iniţiatorul explica în expunerea de motive că CNCD este o „instituţie bugetară, care a făcut dovada, în decursul anilor, că funcţionează ca o instituţie antiromânească şi antinaţională, fiind un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria lor ţară”.

”De vreme ce CNCD are o atitudine repetată şi constantă împotriva respectării şi apărării unor drepturi constituţionale, a devenit o instituţie anti-constituţională şi, ca urmare, trebuie desfiinţată”, mai susţinea fostul deputat.

Raportul va intra în dezbaterea plenului Senatului de marţi. Senatul este Cameră decizională în acest caz.

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, în calitate de prim for sesizat, acest proiect de lege prin care se abroga Legea 48/2002 cu modificările şi completările ulterioare. Prin Legea 48/2002 s-a înfiinţat CNCD, iar abrogarea acestei legi însemna desfiinţarea instituţiei. Proiectul de lege a fost depus la Parlament pe 26 septembrie 2016.

sursa: libertatea.ro

Categoria de subiect: consiliul national pentru combaterea discriminarii; senat; proiect de lege; bogdan diaconu
Adaugati un comentariu: