Cauta:

Salariile primarilor și viceprimarilor din marile orașe, majorate prin legea salarizării unitare

Categorie: Economie | Autor: Infomm | (19 mai 2017, 11:33)

Salariile primarilor și viceprimarilor din marile orașe, majorate prin legea salarizării unitare. Membrii comisiei de muncă din Senat au adoptat un amendament care se modifică unii coeficienți de salarizare pentru primarii și viceprimarii din municipii și orașele cu număr mare de locuitori. Nu intră în această majorare primarul Capitalei și viceprimarii Capitalei, care rămân cu aceeași grilă ca în forma inițială a proiectului.

În urma modificării aduse în comisia de muncă, salariile primarilor din marile orașe se măresc cu 1450 de lei faţă de sumele propuse în proiectul inițial al legii salarizării unitare. Majorările se vor aplica de la intrarea în vigoare a legii, care ar trebui să fie 1 iulie, potrivit parlamentarilor din coaliția PSD-ALDE.

USR a criticat propunerea, atrăgând atenția că aceste modificări se fac cu acordul partidelor din Opoziție, repectiv UDMR și PNL. Primarii și viceprimari cu localităților cu statut de oraș și municipiul vor beneficia de majorarea grilei de salarizare, au propus parlamentarii PNL și UDMR.

În urma modificărilor, un primar al unui municipiu reședință de județ va avea un salariu de 13.050 lei, iar un primar de localitate cu 100.000- 200.000 de locuitori, un salariu de 11.600 lei. Primarul de oraş cu 50.001 până la 100.000 locuitori va avea un coeficient de 7,5 , adică 10.875 lei brut, iar un primar de oraş cu 20.001 şi până la 50.000 locuitori- 10.150 lei brut. Primarul de oraş cu 10.001 şi până la 20.000 locuitori va avea un salariu de 9.425 lei brut, iar un primar de oraş cu 5.001 şi până la 10.000 locuitori – 8.700 lei brut.

Primarul de oraş cu 3.001 şi până la 5.000 locuitori vor primi un coeficient de 5,5 m, adică 7.975 lei brut, iar un primar de oraş până la 3.000 locuitori – 7.250 lei brut.

Inițial, ministrul Muncii nu a fost de acord cu propunerea. ”Mai bine veniți cu un amendament clar, la Camera Deputaților”, a spus Lia Olguța Vasilescu, precizând că amendamentul este neclar, pentru că ar putea beneficia de mărire și primarii din comunele cu număr mare de locuitori.

”Noi suntem interesați să scoatem primarii din disprețul social la care erau supuși. Erau comparați cu barmanii și ospătarii de pe vremea lui Ceaușescu. Lasă că se descurcă ei”, a spus reprezentanta PNL, Carmen Hărău, precizând că nu au acceptat pensii speciale nici pentru primari și nici pentru parlamentari, dar salariile primarilor trebuie să reflecte importanța acestei funcții.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu i-a replicat că liberalii nu s-au gândit la acest lucru când le-a tăiat salariile cu 25%.

sursa: libertatea.ro

Categoria de subiect: salarii primari majorate; salarii viceprimari majorate; legea salarizarii unitare
Adaugati un comentariu: