Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. Astfel, la data de 2 septembrie a.c., polițiștii orașului Dragomirești și ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au acționat concomitent pentru prevenirea faptelor ilegale privind încălcarea regimului legal de viteză și, alături de specialiștii Registrului Auto Român Maramureș, pentru verificarea legalității stării tehnice a autoturismelor.
”În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au stabilit identitatea a 32 de persoane și au verificat 25 de autoturisme. Neregulile constatate în trafic s-au concretizat prin aplicarea a 22 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 10.000 de lei. Cele mai multe fapte contravenționale au fost constatate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, astfel fiind aplicate 13 sancțiuni contravenționale. De asemenea, alte patru sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea obligației conducătorilor auto de a avea asupra lor documentele legale, în timp ce două sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță”, informează IPJ Maramureș.
Abaterile de natură tehnică constatate s-au materializat în aplicarea a trei sancțiuni contravenționale și reținerea a trei certificate de înmatriculare până la remedierea deficiențelor.