2.7 C
Baia Mare
joi, noiembrie 21, 2024

„Oprim flagelul păcănelelor! Protejăm românii!” – Florin Alexe, deputat PNL

Recomandarea editorului

Deputatul PNL de Maramureș, Florin-Alexandru Alexe, revine cu noutăți privind reglementarea domeniului jocurilor de noroc, după ce în Comisia pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților a avut loc o dezbatere pe această temă.

 

În cadrul ședinței Comisiei pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților, a avut loc o dezbatere despre reglementarea domeniului jocurilor de noroc.

 

La ședință au participat inițiatorii proiectelor de lege care propun restricții suplimentare pentru industria jocurilor de noroc și reprezentanții companiilor care activează în domeniul jocurilor de noroc.

 

„A fost o dezbatere substanțială, în cadrul căreia au fost punctate o serie de priorități pe care le avem în vederea protejării minorilor și persoanelor vulnerabile. În cel mai scurt timp, am speranța că toate forțele democratice vor susține o abordare unitară în privința reglementării domeniului jocurilor de noroc. Împreună, putem să oprim flagelul păcănelelor și să protejăm românii!”, a spus Florin-Alexandru Alexe.

Sursă info.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri