-0.3 C
Baia Mare
vineri, noiembrie 22, 2024

Baia Mare: Crimă sau suicid? Bărbat găsit mort în apartament cu două cuțite înfipte în gât și unul în abdomen

Recomandarea editorului

Un nou caz macabru iese la lumină în Baia Mare. Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit marți, 6 februarie, într-un apartament de pe strada Victoriei din municipiu. Șocul pe care l-au resimțit anchetatorii, însă, a constat în faptul că, în corpul bărbatului, erau înfipte 3 cuțite: două în gât și unul în abdoment.

Conform VasileDale.ro, investigația decesului bărbatului e destul de complicată întrucât nu se știe încă dacă a este vorba despre o crimă sau un suicid. Cert este că nu s-au găsit urme de forțare a ușii de acces în locuință.

„În data de 6 februarie, la ora 15.15, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, într-un apartament situat pe strada Victoriei din municipiu, se află o persoană decedată.
Trupul neînsuflețit a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 61 de ani, din Baia Mare. Acesta a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată reprezentanții IPJ Maramureș.
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri