-0.3 C
Baia Mare
vineri, noiembrie 22, 2024

Grigore Leșe a fost distins cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Baia Mare, din inițiativa primarului interimar Ioan Doru Dăncuș și cu votul unanim al Consiliului Local

Recomandarea editorului

Printr-o hotărâre unanimă a Consiliului Local Baia Mare, inițiată de Ioan Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare, Grigore Leșe este Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare.

Distincția i-a fost înmânată la finalul săptămânii trecute, cu ocazia concertului aniversar susținut la Teatrul Municipal. Invitat special a.foat părintele profesor Radu Preda, care l-a rândul său a primit un nod maramureșean din partea lui Doru Dăncuș.

„Un om simplu în genialitatea sa, care a reușit în majoritatea anilor săi de până acum să fie unul dintre cei mai buni ambasadori (onorifici) ai Maramureșului. A purtat prin vorba, cântecele și ținuta sa, ca o carte de vizită umană, toate valorile care ne definesc pe noi, maramureșenii.
Din Țara Lăpușului, Grigore Leșe a fost mereu și prietenul băimărenilor. A dus mai departe, la nivel înalt, adesea, dar și public, grijile, preocupările, zbaterile administrative de aici, fiind și pentru Baia Mare un adevărat ambasador. Unde politico-administrativul nu a avut ușa deschisă, a avut-o Grigore Leșe! A susținut multe proiecte din sfera cultural-artistică, a venit cu sfaturi prețioase, a vorbit cu multă iubire și demnitate despre băimăreni și Baia Mare”, a spus Ioan Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare.
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri