2.7 C
Baia Mare
luni, noiembrie 25, 2024

Mesajul de Paști al președintelui CJ Maramureș, Ionel Bogdan: Dăruim și ne dăruim din suflet. Este o misiune pe care împreună cu soția mea, Alexandra, mi-am asumat-o în urmă cu câțiva ani când am decis să ne întoarcem acasă, în Baia Mare și să schimbăm de aici, în bine, lumea în care vrem să ne creștem copiii. A te dărui şi a dărui neîncetat altora lumină, pace şi bucurie este esența creștinismului, cum a spus unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste, Părintele Constantin Sârbu

Recomandarea editorului

Dăruim și ne dăruim din suflet. Este o misiune pe care împreună cu soția mea, Alexandra, mi-am asumat-o în urmă cu câțiva ani când am decis să ne întoarcem acasă, în Baia Mare și să schimbăm de aici, în bine, lumea în care vrem să ne creștem copiii. A te dărui şi a dărui neîncetat altora lumină, pace şi bucurie este esența creștinismului, cum a spus unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste, Părintele Constantin Sârbu

În noaptea de Înviere am primit lumina lui Hristos cu sufletul deschis. O păstrăm cu grijă, să o putem împărtăși cu cei dragi nouă, cu lumea întreagă. Minunea Luminii Sfinte să ne călăuzească peste an, să ne fie sursa faptelor bune pe care le generăm pentru comunitate. Numai dăruind și dăruindu-ne neobosit, prin credință și iubire, putem asigura biruința binelui.

Sfintele Paști să ne găsească pe toți în pace și bucurie, alături de familiile noastre, în mijlocul comunității. Vestea Învierii lui Iisus Hristos să ne lumineze calea, să ne fie curaj și încredere să îmbrățișăm noi începuturi. Să facem mai mult și mai bine pentru oameni, pentru Baia Mare, pentru Maramureș și pentru România!

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri