-1.3 C
Baia Mare
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Accident în Maramureș: Un șofer din Cluj a lovit cu TIR-ul o bătrânică de 75 de ani, care mergea cu bicicleta, apoi a fugit de la fața locului

Recomandarea editorului

Ieri dimineață, la ora 08:50, polițiștii Postului de Poliție Rozavlea, au fost sesizați despre faptul că în centrul comunei Rozavlea a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în proximitatea DJ186 au identificat o femeie de 75 de ani, domiciliată în comuna Șieu, care prezenta leziuni corporale. Primele verificări au relevat faptul că în timp ce mergea cu bicicleta, aceasta ar fi fost acroșată de un camion, al cărui conducător și-a continuat deplasarea.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 45 de ani, domiciliat în Cluj Napoca, bănuit de comiterea faptei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/L în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipiului Sighetu Marmației în vederea recoltării de probe biologice.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordări de îngrijiri medicale.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri