La finalul săptămânii trecute, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu s-a aflat în Baia Mare, unde a avut o întâlnire și cu candidații PSD Maramureș la primăriile din județ, dar și cu candidații pentru Consiliul Județean Maramureș și Consiliul Local Baia Mare, propuși de către social-democrați la alegerile din 9 iunie. Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean la alegerile de duminică a arătat că, după 9 iunie, administrația locală și cea județeană vor avea mereu un partener în Guvernul României.
”Îi mulțumesc premierului României, Marcel Ciolacu pentru vizita pe care a făcut-o în Maramureș și pentru susținerea guvernamentală pe care ne-a promis-o și după data de 9 iunie. La întâlnirea pe care a avut-o cu candidații PSD la primăriile din Maramureș, prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat asigurări că administrația locală și cea județeană vor avea mereu un partener în Guvernul României, iar dezvoltarea și modernizarea fiecărei comunități maramureșene va fi prioritară”, a declarat parlamentarul de Maramureș Gabriel Zetea, candidat PSD pentru poziția de președinte al Consiliului Județean.
În discursul său, prim-ministrul Marcel Cioalcu a arătat că este absolut necesar ca județul să se interconecteze la întreaga regiune și acest lucru trebuie să fie prioritatea zero a noii administrații, pentru că doar așa vor putea fi atrase noi investiții, create noi locuri de muncă și absorbția de fonduri pentru creșterea calității serviciilor sociale.
”Prezența președintelui național al PSD în mijlocul candidaților Partidului Social-Democrat la primăriile din Maramureș a transmis un mesaj de forță, de unitate și de încredere că există viață și după 9 iunie, iar odată finalizate aceste alegeri trebuie să ne dăm cu toții mâna. Va trebui să dezbrăcăm haina politică la finalul acestor 30 de zile de campanie și să conlucrăm unii cu alții pentru a promova și a implementa cele mai bune proiecte pentru Maramureș și pentru fiecare comunitate maramureșeană. Și am încredere în Maramureș că duminică, după ce vom vota românește, liniștea și dezvoltarea se vor reinstaura în județul nostru și vom munci cu toții, impreună, pentru dezvoltarea fiecărei comunități din județ”, a subliniat deputatul Gabriel Zetea.
Comandat de PSD Maramureș, cod mandatar financiar: 21240002