-1.3 C
Baia Mare
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Lucrările pentru construirea noului ambulatoriu integrat de la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare avansează în ritm alert

Recomandarea editorului

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a verificat stadiul lucrărilor care se desfășoară în aceasta perioadă pe șantierul de la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare. Aici se construiește un ambulatoriu nou, care va fi dotat cu echipamente de ultimă generație. Investiția, în valoare de 3,5 milioane de euro, se află într-un stadiu avansat de execuție, iar lucrările sunt preconizate să fie finalizate în prima parte a anului viitor.

Proiectul de extindere și dotare a ambulatoriului integrat implică construcția a patru corpuri de clădire, dintre care două sunt principale și vor deservi ambulatoriul propriu-zis, iar celelalte două vor face legătura cu clădirea spitalului.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: Sunt mândru că voi lăsa în urma mea la Consiliul Județean Maramureș atât de multe investiții pe care le vor inaugura alții. Asta subliniază cât de mult am muncit împreună cu colegii mei în acest mandat. Pentru mine asta este cel mai important, că am reușit să generez dezvoltare pentru maramureșeni. O astfel de investiție este ambulatoriul de la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, unde avansăm repede cu lucrările”.


Stadiul lucrărilor în prezent:

La corpul 2, fundațiile și placa pe sol sunt finalizate, iar structura parterului este în curs de execuție. La corpul 1, fundațiile și grinzile de fundare sunt aproape finalizate. La corpul 4, s-a turnat puțul de lift, iar la corpul 3 au început lucrările de fundații. De asemenea, se lucrează la relocarea stației de oxigen pentru a permite desfășurarea fără întreruperi a lucrărilor de construcție.


Sănătatea maramureșenilor, prioritatea administrației județene în mandatul lui Ionel Bogdan


În 2022 a fost finalizată noua secție de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase, o investiție de 2 milioane de euro. Recent, s-au obținut fonduri de 693.000 de euro prin PNRR pentru dotarea unității cu echipamente menite să reducă riscul infecțiilor nosocomiale, asigurând astfel un mediu mai sigur pentru pacienți și personalul medical.


Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș: Să ofer maramureșenilor acces la servicii medicale de calitate, condiții moderne, dotări de ultimă generație și specializări medicale noi a fost, este și rămâne o prioritate pentru mine. Avem investițiile majore la Spitalul Județean de Urgență, câteva proiecte finalizate deja, altele în lucru și șantiere la multe obiective importante pentru maramureșeni.
Un portofoliu de proiecte de 120 de milioane de euro doar pentru sănătate. Despre fiecare vă voi ține la curent în perioada următoare, așa cum v-am obișnuit. Împreună cu colegii mei din Consiliul Județean Maramureș am muncit în acești patru ani la accelerație maximă și rezultatele vor tot continua să apară pe măsură ce finalizăm lucrările. Totul pentru maramureșeni și pentru Maramureș!”.


Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri