-1.3 C
Baia Mare
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Brian Cristian, deputat USR: „Vrem mai puține primării, dar mai eficiente. Așteptăm susținerea maramureșenilor la alegerile prezidențiale și la cele parlamentare pentru a debirocratiza și eficientiza împreună administrația locală!”

Recomandarea editorului

USR propune o reformă a administrației publice locale care să răspundă nevoilor cetățenilor. Acest deziderat este posibil prin comasarea localităților foarte mici, care consumă inutil fonduri pe care nu le au, dar sunt și ineficiente pentru cetățeni. Deputatul USR Brian Cristian atrage atenția asupra structurii administrativ-teritoriale actuale a României, care include peste 3.000 de orașe și comune și 13.000 de sate. Peste o treime dintre acestea nu reușesc să își acopere cheltuielile cu salariile, dar nici cele de funcționare.

„Foarte multe primării sunt ineficiente, fără venituri care să acopere salariile măcar, darămite cheltuielile de funcționare. Instituții care înghit resurse și mențin birocrația inutil, fiind oportune doar pentru grupurile de interese și servind doar nepotismului din partidele istorice care au pus pe butuci România: PSD – PNL”, a declarat deputatul Brian Cristian, care candidează la alegerile parlamentare pentru un nou mandat.

USR a depus deja în Parlament proiecte de lege privind reforma administrativ-teritorială și a inclus în programul de guvernare măsuri de stimulare pentru comasarea voluntară a localităților. Programul prevede majorarea cotelor defalcate din impozitele pe venit pentru localitățile rezultate în urma comasării și propune ca acestea să ofere servicii mai complexe și de calitate.

„Actualele primării vor rămâne puncte de lucru unice, cu structuri flexibile, iar astfel niciun cetățean nu va mai rămâne fără servicii publice aproape de domiciliu. În schimb, primării mari, comasate, vor putea oferi servicii complexe și de calitate mai bună pentru mai mulți locuitori, fie că este vorba despre urbanism, fonduri europene sau domeniul juridic,” a mai adăugat deputatul.

USR consideră că reforma administrației înseamnă o „revoluție a bunului simț”. Aceasta este posibilă prin profesionalizarea și depolitizarea funcției publice și asigurarea unei administrații eficiente, orientată spre cetățean. Maramureșenii care doresc să susțină acest demers de eficientizare și debirocratizare a instituțiilor publice sunt așteptați să o susțină pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale, respectiv candidații USR la alegerile parlamentare.

Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, Filiala Maramureș

CMF 11240015

CMF 31240009

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri