În cadrul activităților specifice, desfășurate pentru prevenirea oricăror incidente pe drumurile publice, polițiștii municipiului Baia Mare au oprit aseară, la ora 22:45, un autoturism condus pe bulevardul Decebal.
”Conducătorul auto, un băimărean, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice”, a informat IPJ Maramureș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării faptei și luării măsurilor legale.