-4.3 C
Baia Mare
miercuri, ianuarie 1, 2025

Dar muzical de Crăciun: 40 de jandarmi, polițiști și pompieri colindă în Baia Mare

Recomandarea editorului

Apropierea Sărbătorii Crăciunului aduce în sufletul și în casele noastre magia colindelor, căldura dragostei și bucuria revederii. Într-un cadru de sărbătoare, cu emoție și entuziasm, mai multe cadre ale structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Justiției, dirijați de părintele Marcel Oprișan și coordonați de părintele Vasile Grigor au pornit încă de ieri cu colinda.

”Prețuirea față de tradiție și față de obiceiul strămoșesc al colindatului, precum și dorința de a arăta rezultatul unei frumoase colaborări interinstituționale i-a determinat pe cei aproape 40 de jandarmi, pompieri, polițiști, polițiști de frontieră, polițiști de imigrări și polițiști de penitenciare să se constituie într-o impresionantă corală și să ofere un dar muzical care să încânte și să aducă bucurie auditoriului”, anunță Jandarmeria Maramureș.

Pe parcursul zilei de ieri au fost colindate mai multe instituții din Baia Mare, dar și Catedrala Episcopală ,,Sfânta Treime”, unde grupul de colindători a fost primit de Înalt Preasfinția Sa, Părintele Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și de Preasfinția Sa, Părintele Timotei Sătmăreanul care au transmis un cuvânt cald de sărbători pentru membrii corului și pentru familiile acestora.

În zilele care urmează, grupul coral va continua colinda la mai multe instituții din județul nostru, iar pe parcursul zilei de sâmbătă va fi prezent la Muzeul Satului din Baia Mare, unde are loc evenimentul ,,Crăciun în Maramureș”.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri