Primăria Municipiului Baia Mare, prin intermediul Serviciului Public Ambient Urban (SPAU), informează cetățenii că, în perioada 9-20 ianuarie 2025, vor avea loc acțiuni dedicate colectării brazilor de Crăciun.
Locuitorii din municipiu sunt rugați să respecte următoarele reguli privind predarea brazilor:
• Pentru locuitorii de la blocuri: brazii pot fi depozitați lângă platformele de deșeuri menajere.
• Pentru locuitorii din zona caselor: brazii pot fi lăsați în fața imobilelor, cu singura condiție să nu obstrucționeze circulația pietonală sau auto.
• Alternativ: băimărenii pot transporta personal brazii la centrul de reciclare al SPAU de pe strada Mărgeanului nr. 9.
Brazii colectați de lângă platformele de deșeuri menajere, respectiv din fața caselor vor fi transportați la centrul de reciclare al SPAU de pe strada Mărgeanului nr. 9.
Băimărenii sunt rugați să respecte locațiile indicate pentru depozitarea brazilor de Crăciun. Nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni contravenționale, conform reglementărilor în vigoare.