În această după-amiază, polițiștii au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident de circulație produs în localitatea Satu Nou de Jos.
”Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că o persoană care circula în calitate de pieton a fost accidentată de către un autoturism. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, în timp ce în cazul pietonului a rezultat o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat”, anunță IPJ Maramureș.
Pietonul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La acest moment traficul este restricționat pe o bandă de circulație, iar polițiștii continuă cercetările specifice în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.