Ieri seară, pompierii militari au intervenit la un incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure, pe raza unității administrativ teritoriale Suciu de Sus, în zona Șerpoaia. În teren au fost prezenți 23 de pompieri militari, 20 de pompieri voluntari, 10 angajați silvici. Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate.
Pentru a localiza incendiul, s-a solicitat și sprijinul intervenției cu drona, a Serviciului Public Salvamont Maramureș. Suprafață estimată a incendiului este de 20 de hectare.
”Incendiul de vegetație și litieră de pădure din zona Targu Lăpuș-Șerpoaia a fost localizat în jur de miezul nopții. După creșterea capacității operaționale la Stația Târgu Lăpuș, pompierii au intervenit până târziu în noapte, cu 39 de cadre militare, alături de pompierii voluntari din zonă si angajați ai Ocolului Silvic Groșii Tibleșului. Focarul a fost supravegheat peste noapte, iar în această dimineață, echipaje de pompieri s-au deplasat la locul intervenției pentru a lichida complet incendiul, fiind identificate câteva focare care încă fumegă”, a informat astăzi ISU Maramureș.