Dacă în perioada acestei minivacanțe alegeți să ieșiți în natură, să faceți o drumeție sau să mergeți la un picnic, jandarmii montani vor fi prezenți în zonele de competență pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite și pentru a veni în sprijinul turiștilor.
”Pentru a avea parte de o minivacanță în sigurașă, vă îndemnăm să respectați recomandările noastre:
– Este important ca, înainte de a porni pe munte, să vă informați despre traseul pe care veți merge și să vă asigurați că acesta are un nivel de dificultate care corespunde pregătirii dumneavoastră fizice.
– Consultați starea vremii și țineți cont de faptul că la munte condițiile metorologice se pot schimba cu ușurință. Echipați-vă corespunzător sezonului și zonei montane : bocanci, trening, haine de schimb, șapcă etc.
– Utilizați un rucsac în care să aveți neaparat o lanternă, un briceag, chibrituri, apă, un sandviș și ceva dulce.
– Urmați traseul ales și nu vă abateți de la drum.
– Dacă întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de acestea și nu le fotografiați;
– Dacă alegeți să faceți un picnic, alegeți doar zonele destinate acestui scop;
– Aprindeți focul numai în locurile special amenajate, supravegheați-l în permanenţă, iar când plecați asigurați-vă că acesta este stins;
– Respectați natura, nu distrugeți plantele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural;
– Depuneți deșeurile selectiv în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri.
În caz de nevoie solicitați sprijinul jandarmilor sau sunați la numărul unic de urgență 112.
Vă dorim o minivacanță liniștită!”, transmite Jandarmeria Maramureș.