Mai mulți polițiști au fost angrenați ieri după-amiază, în cadrul unei acțiuni pe raza municipiului Baia Mare.
”În intervalul orar 17.00 – 19.00, s-a acționat cu preponderența pentru prevenirea incidentelor pe drumurile publice, dar și a conflictelor stradale și a faptelor antisociale. Astfel polițiștii de ordine publică, cei de la rutieră și cei din cadrul Serviciului Criminalistic, cu sprijinul jandarmilor, au oprit pentru verificări 50 de autovehicule. Au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru utilizarea telefonului mobil fără sistem handsfree, neutilizarea centurii de siguranță și depășirea limitei legale de viteză”, transmite IPJ Maramureș.
Valoarea amenzilor a depăși suma de 17.000 de lei. De asemenea a fost reținut un certificat de înmatriculare.