De curând, s-au împlinit doi ani de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia, inițiată de parlamentarul Robert Cazanciuc și susținută de grupul PSD.
Astfel, săvârșirea omorului din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psiho-active, se pedepsește cu închisoarea, fără posibilitatea ca instanța să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
”Acum, colegul Robert Cazanciuc a inițiat o nouă propunere legislativă, pe care am semnat-o și eu, împreună cu colegii din PSD, astfel încât nu mai fie posibilă suspendarea executării pedepsei în cazul uciderilor din culpă urmate de refuzul de recoltarea a probelor biologice sau de părăsire a locului accidentului. România ocupă locul 1 în Europa la numărul deceselor cauzate de accidente rutiere! Acest lucru trebuie să se oprească și vinovații trebuie trași la răspundere!”, transmite senatorul PSD de Maramureș, Sorin Vlașin.