1.7 C
Baia Mare
marți, octombrie 14, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Două băimărence, rămase fără mii de lei

Recomandarea editorului

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați ieri, de către o femeie de 52 de ani, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune în mediul on-line. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în urma cu câteva zile femeia ar fi primit un mesaj de pe contul unei cunoștințe, prin intermediul unei rețele de socializare, prin care i se oferea posibilitatea de a câștiga o sumă de bani, cu ocazia unei promoții aniversare a unei societăți comerciale. Victima a respectat condiția să se înscrie la un sondaj și să ofere datele cardului bancar pentru a încasa câștigul.

Ulterior, din contul femeii au fost efectuate tranzacții de peste 3.500 de lei, fără consimțământul său.

Tot ieri, polițiștii au fost sesizați de o ală femeie cu privire la comiterea unei alte infracțiuni de înșelăciune, prin același mod de operare. În acest caz, femeia a fost păgubită cu suma de peste 2.100 de lei.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosar penal și desfășoară cercetări în vederea lămuririi stării de fapt, identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.

Fiți vigilenți atunci când primiți e-mailuri, apeluri sau mesaje suspecte, verificați întotdeauna sursa.

Verificați autenticitatea informațiilor, mai ales atunci când se solicită cereri financiare sau informații personale, ca urmare a unor promisiuni de îmbogățire rapidă.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri