7.7 C
Baia Mare
marți, noiembrie 11, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Un poliţist din Cernești, aflat la mall în Baia Mare, în timpul liber, a prins un hoț care a furat cosmetice

Recomandarea editorului

Deşi nu era în misiune, implicarea şi responsabilitatea pe care le-a dovedit un agent de poliţie demonstrează că faptele vorbesc, oriunde şi oricând, indiferent de circumstanţe.

 

Pentru un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Cerneşti, exercitarea atribuţiilor au continuat şi după încheierea orelor de program. În timp ce se afla într-un centru comercial din Baia Mare, a observat un tânăr ale cărui semnalmente corespundeau cu ale unei persoane implicate în comiterea unui furt. Agentul de poliţie a acţionat rapid, a interceptat persoana în cauză, a informat Centrul Operaţional şi a aşteptat sosirea echipajului de ordine şi siguranţă publică.

 

Tânărul, de 28 de ani, din Baia Sprie, a fost condus ulterior la sediul Poliţiei municipiului Baia Mare. Din cercetări a reieşit faptul că la data de 7 noiembrie a.c., acesta ar fi sustras dintr-o unitate farmaceutică din Baia Mare, produse cosmetice în valoare de aproximativ 470 de lei.

 

Este firesc ca implicarea în rezolvarea unor situaţii să nu fie delimitată de orele de serviciu, iar implicarea şi intervenţia pentru clarificarea unor situaţii să nu fie condiţionate de portul uniformei, mai ales atunci când eşti

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri