În noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2026, timp de două ore, polițiștii din Baia Mare au desfășurat o amplă acțiune, de tip Blocada.
Scopul acesteia a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și prevenirea accidentelor rutiere.
Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 77 de autovehicule, iar ca urmare a nerespectării prevederilor O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale.
De asemenea, în cazul a două autoturisme polițiștii au dispus reținerea certificatelor de înmatriculare, până la remedierea abaterilor constatate.
Rețineți: Un moment de inconștiență poate avea urmări grave. Siguranța în trafic începe cu respectarea prevederilor legale, transmite IPJ Maramureș.







