Un incendiu de locuință a izbucnit astăzi în localitatea Baba, comuna Coroieni, mobilizând pompierii militari de la Stația de Pompieri Târgu Lăpuș, din cadrul ISU Maramureș, dar și echipajele voluntare ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Târgu Lăpuș.
La intervenție au participat 11 pompieri voluntari, care au acționat cu trei autospeciale: două autospeciale de stingere și o autospecială de transport personal. Aceștia au intervenit alături de pompierii militari pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Focul a afectat o locuință, însă intervenția rapidă a echipajelor de pompieri, sprijinite de voluntari și de cetățenii din zonă, a împiedicat extinderea flăcărilor. Astfel, două locuințe aflate în apropiere au fost salvate, evitându-se producerea unor pagube mult mai mari.
Acțiunea a demonstrat încă o dată importanța colaborării dintre pompierii militari, serviciile voluntare pentru situații de urgență și comunitate în gestionarea unor astfel de situații critice.
Reprezentanții SVSU Târgu Lăpuș au transmis mulțumiri tuturor voluntarilor, pompierilor militari și cetățenilor care au contribuit la gestionarea intervenției și la limitarea efectelor incendiului. Felicitări tuturor celor care au fost prezenți pentru limitarea dezastrului!







