Azi-noapte, în jurul orei 01.30, în timp ce polițiștii Serviciului Rutier desfășurau activități de supraveghere și control pe D.J. 193, au oprit un autoturism care circula pe raza localității Colțirea.
Întrucât conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, emana halenă alcoolică, polițiștii au efectuat testarea cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge.
În continuarea verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Față de cele constatate, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice de sânge, iar, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun, transmite IPJ Maramureș.











