Având în vedere succesul obținut în prima parte a evenimentului „Noutăți Legislative – o catastrofă pentru mediul de afaceri sau un pas spre normalitate” și interesul manifestat de dumneavoastră, Asociația Întreprinzătorilor Maramureș continuă să fie în continuare aproape de antreprenori și de problemele cu care se confruntă.
„Ne bucurăm să vă anunțăm că a doua parte a evenimentului, va avea loc în data de 5 februarie 2024, ora 14:00, în format online pe platforma Zoom.
Valentina Saygo, fost Secretar de Stat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, consultant fiscal și expert contabil cu peste 20 de ani de experiență, ne va îndruma și explica noile modificări ale Codului Fiscal și impactul acestora asupra mediului de afaceri. În decembrie 2019, a lansat cartea „Ghidul Antreprenorului Începător” pentru a sprijini educația antreprenorială și pentru a împărtăși cunoștințele sale într-un mod accesibil și practic.
De asemenea, s-a implicat activ în dezvoltarea dialogului social și în formularea politicilor fiscale și economice, făcând parte din comisiile de dialog social de la Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei și contribuind totodată la procesul de consultare și îmbunătățire a practicilor fiscale în calitate de membru al Consiliului Consultativ ANAF.
Organizat de Asociația Întreprinzătorilor Maramureș în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș, evenimentul face parte din eforturile noastre continue de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri din Baia Mare și județul Maramureș.
Așteptăm cu bucurie participarea dumneavoastră și a potențialilor parteneri pentru a contribui împreună la dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din Maramureș.
Vă rugăm să confirmați prezența la eveniment și numărul de persoane pe adresa de e-mail [email protected] sau la telefon – 0747 078 269. În zilele următoare, vom reveni și cu link-ul de conectare către platforma Zoom. Menționăm că evenimentul este gratuit” – arată reprezentanții AIM.