Pompierii militari băimăreni au fost solicitați cu puțin timp în urmă pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor medical la un accident rutier, în care un autoturism a derapat în afara părții carosabile, în zona Barajului Firiza.
În interiorul autoturismului se aflau o femeie și doi copii minori, care sunt evaluați medical la fața locului.
ACTUALIZARE. După sosirea forțelor de intervenție, acestea au procedat la extragerea persoanelor implicate din autoturismul, care în derapaj s-a oprit într-un copac, la câteva zeci de metri de apa barajului.
În urma evaluării medicale de la fața locului, nici una dintre persoanele implicate nu a fost transportată la spital.