13.7 C
Baia Mare
luni, septembrie 16, 2024
spot_img

Băimărean reținut după ce s-a urcat la volan mort de beat! Este o minune că s-a mai putut ține pe picioare

Recomandarea editorului

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, în baza probatoriului administrat, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

În fapt, miercuri, 31 iulie, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 58 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat la pornirea de pe loc și a acroșat un autoturism ce era parcat.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1.43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o concentrație de 3,38g/l alcool pur în sânge.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Acesta urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri