Astăzi, 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Baia Mare, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
”Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada august – septembrie 2024, o persoană, de 50 de ani, ar fi deținut și distribuit, în mediul online, materiale pornografice în care sunt înfățișați minori în ipostaze sexuale explicite. Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș”, a informat IPJ Maramureș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Maramureș.
IPJ Maramureș a făcut precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.