Astăzi, 25 octombrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Maramureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașul Borșa, la locuințele unor persoane bănuite de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și transportul vânatului fără drept. Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore.
”În cadrul activităților, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, două arme de vânătoare și o armă neletală supusă autorizării, deținute ilegal, 74 cartușe, 96 tuburi cartușe cu capsa percutată, 87 capse inițiere nepercutate, telefoane mobile, precum și alte bunuri susceptibile că ar fi fost utilizate la activitatea infracțională. De asemenea polițiștii au ridicat 7 trofee căprior, 2 trofee cerb, 4 piei naturalizate. Totodată, au fost găsite și ridicate două autovehicule, unul dintre ele căutat de autoritățile din Republica Cehă”, anunță IPJ Maramureș.
În baza probatoriului administrat, față de doi bărbați a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind conduși și predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, Poliției orașului Borșa, Vișeu de Sus și Secției 4 Leordina.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.