La data de 10 martie 2026, în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș și cei ai Secției 7 Poliției Rurală Suciu de Sus au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre producerea unui accident rutier.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 62 de ani, care conducea o autoutilitară dinspre localitatea Târgu Lăpuș înspre localitatea Lăpuș, la un moment dat ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de căre un tânăr de 26 de ani.
În urma impactului tânărul a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În continuare verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că motocicleta nu a fost înmatriculată, precum și faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru categoria din care face parte vehiculul condus.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Tânărul nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate, astfel că i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, transmite IPJ Maramureș.
Credit foto: Vasile Dale







