De la Târgoviște, unde se ridică două stadioane fără echipă de primă ligă, până la arenele goale din alte colțuri ale țării, România se confruntă cu o problemă majoră: niciun stadion nu este profitabil. În fiecare an, aproape 50 de milioane de lei sunt acoperiți din bani publici pentru întreținerea acestor baze sportive. Cum am ajuns aici și, mai ales, ce e de făcut pentru viitor? Aflăm de la deputatul USR Brian Cristian, care a realizat în mandatul trecut un studiu despre stadioane și vrea să găsească soluții pentru a opri această risipă din bani publici, care ar putea fi analizați acolo unde chiar contează, în infrastructura sportivă de care să se poată bucura sportivii și pasionații de sport. Vă redăm mai jos, integral, mesajul deputatului Brian Cristian:
„Până în urmă cu câțiva ani nimeni nu vorbea despre profitabilitatea stadioanelor din România, gradul de ocupare, cum şi unde se construiesc. Azi, aproape toată lumea este conştientă de problemele acestor baze sportive, de la cetățeni şi suporteri până la Prim-ministrul țării şi reprezentanții Ministerului Dezvoltării. Presa sportivă este la curent cu modelul falimentar după care se construiesc stadioanele de la noi din țară şi, din când în când, chiar principalele trusturi prezintă câte un caz aberant de risipă a banului public. Cel mai recent este cel al oraşului Târgovişte, în care se construiesc două stadioane noi fără a avea, însă, echipă în primă ligă.
Ce s-a schimbat între timp?
În 2022 am demarat cel mai amplu studiu al stadioanelor din România. Am analizat costurile de construcție, numărul de spectatori şi capacitatea, tarife de închiriere, număr de evenimente organizate într-un an, echipe care beneficiază de baza sportivă, numărul de angajați care administrează arena, dar mai ales veniturile generate anual, precum şi cheltuielile de întreținere.
A fost un proces anevoios care a durat peste un an de zile. Am lucrat cu o echipă restrânsă, din cadrul biroului meu parlamentar şi am depus cereri către 40 de entități publice care administrează stadioane. A fost un du-te-vino cu solicitări de informații publice la care fie nu am primit răspuns, fie ne-au dat informații trunchiate, iar pentru a obține informații a fost necesar să fac plângeri administrative și chiar să dau în judecată instituțiile. Voi pune în comentarii link spre studiul despre stadioane și spre o postare în care am descris procesul câștigat cu Primăria Chiajna.
După ce am pus cap la cap toate informațiile, concluziile au fost cutremurătoare.
Niciun stadion din România nu este profitabil, iar diferența dintre venituri şi cheltuieli este aproape 50 de milioane de lei în fiecare an. Asta înseamnă că, după ce Statul Român a investit sute de milioane din bani publici pentru a construi arene sportive, tot statul mai pune în fiecare an 50 de milioane de lei pentru a acoperi gaura generată de administrarea acestor arene.
Partea bună este că, la momentul la care am făcut public studiul, concluziile acestuia au fost preluate de întreaga presă din România. Documentul la care s-a lucrat atât de mult a fost transpus și în formă grafică şi l-am printat în câteva zeci de exemplare. L-am oferit și în Parlament tuturor grupurilor parlamentare, dar şi reprezentaților Guvernului.
Primul pas din rezolvarea unei probleme este să recunoşti că o ai. Acum, toată România e conştientă de problema stadioanelor pe care o avem în țară şi sustenabilitatea arenelor sportive e o temă care apare frecvent în spațiul public. Evident, nu există iubitori de sport pe care să nu-i întristeze faptul că, dacă în Occident un stadion se modernizează sau o echipă îşi construieşte o nouă arenă, acel proiect va aduce plusvaloare, venituri consistente şi dezvoltare pentru comunitate. În timp ce, la noi, un stadion nou reprezintă o gaură financiară, adesea tribune goale, practic o pălărie mult prea mare de purtat pentru administratorii arenei.
Cum am ajuns aici?
În primul rând, statul investeşte prost în infrastructura sportivă mare. Majoritatea stadioanelor se construiesc cu bani de la Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții şi nu se ține cont de distribuția geografică a arenelor din țară. Avem zone geografice fără nicio arenă nouă, iar altele sunt aglomerate în aceleaşi oraşe. Nu se ține cont de potențialul de ocupare a stadionului când se decide numărul de locuri de care va dispune când va fi construită. Poate cel mai important lucru, nu se ține cont de potențialul sportiv, adică să există o echipă în oraşul unde se construieşte stadionul, care ar avea capacitatea să valorifice la maximum arena.
Practic, statul român nu are nicio strategie privind construcția de infrastructură sportivă mare, iar atunci când se decide construcția unui nou stadion, aceasta nu se face după criteriile pe care le-am menționat mai sus, ci pe considerente strict politice. Aşa s-a ajuns la anomalii cum sunt stadioanele în oraşe fără echipe sau câte două stadioane într-un oraş cu o singură echipă, şi aceea în liga a doua, care nu va avea niciodată capacitatea de a umple arenele.
Un lucru pe care încerc să-l schimb de câțiva ani, şi nu am reuşit, este acela de a impune criterii pentru Compania Națională de Investiții, atunci când finanțează infrastructură sportivă, fie că e vorba de stadioane mari, fie că e vorba de baze pentru comunitățile locale.
Ce e de făcut pentru viitor? Cum construim stadioane sustenabile?
În primul rând, să scoatem politicul şi să introducem reguli clare. Asta ar elimina probleme ca finanțarea arenelor care nu ar putea funcționa la capacitatea maximă niciodată din cauza zonei și a numărului de locuitori. Stadioanele sunt pe minus şi din cauza proastei gestiuni, adică administratori care nu au niciun interes ca arena să producă mai mult, asta și pentru că statul este cel mai prost gestionar al unei resurse. Sunt aspecte ce țin şi de designul stadionului: fie e supradimensionat raportat la populație, fie nu se poate desfăşura nicio altă activitate aducătoare de venit în incintă.
În țările vestice, când se construieşte un stadion, se iau decizii despre activitățile care se vor desfăşura acolo încă din stadiul de proiectare. Proprietarii sunt conştienți că evenimentele sportive înseamnă mai puțin de 10% din zilele dintr-un an şi tocmai de aceea încearcă să facă din arena sportivă un organism viu, un întreg ecosistem cu activități sportive şi pentru comunitate, cu spații comerciale şi diverse evenimente pe tot parcursului anului. Aceste lucruri generează venit care în timp amortizează costurile investiției. Evident, administrarea e privată şi are ca scop maximizarea veniturilor.
În România, de regulă, administrația centrală construieşte stadionul. Sunt prea puține cazurile în care investițiile se fac din bugetul local. După ce arena este finalizată, este cedată înapoi către autoritatea publică locală sau către un Minister, cum se mai practică în România. Ulterior, arena se închiriază la un anumit tarif către cluburile sportive. Administratorul, de regulă, este un funcționar public care încasează salariul indiferent de ce venituri încasează arena şi nimănui nu-i pasă de optimizare de costuri sau de atragere de evenimente care ar putea genera profit.
Minusul este plătit de către proprietarul arenei, de regulă o entitate publică, adică din buzunarul cetățeanului. Practic, un român, când se uită live la un meci plăteşte de trei ori: când se construieşte stadionul, când achiziționează biletul de acces la meci și când apare minusul generat de instituția publică prin proasta administrare a stadionului.
Ceva trebuie să se schimbe în țara asta şi asta intenționez să fac!
Dacă la început am vrut să fac România să conştientizeze că are o problemă, prin studiul efectuat şi să tragem nişte concluzii prin acest document, acum e timpul să ne punem la masă şi să vedem cum rezolvăm problema. Tocmai de aceea vreau să strâng experți din domeniu, de la reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, oameni din sport şi presa sportivă, administratori şi proiectanți de arene, dar şi profesionişti din Vest care fac deja cu succes ce ne propunem noi. Vreau să aduc la discuție şi oameni care ar veni cu soluții, chiar dacă nu se încadrează în categoriile enunțate mai sus. Problema este mult mai complexă, dar am încercat să simplific cât de mult se poate, atât pe partea de probleme identificate, cât şi pe partea de potențiale soluții.
Aşadar, dacă aveți idei despre cum am putea pune lucrurile pe un făgaş normal sau recomandări de persoane care ar trebui să participe la dezbatere, vă rog să-mi scrieți. Haideți să construim cu cap arene sustenabile. HAI, ROMÂNIA!!!”
