Deputații USR Brian Cristian și Oana Țoiu atrag atenția asupra situației absurde în care se află Direcțiile Județene pentru Tineret și Sport din România. Aceste structuri publice au sute de angajați care, de ani de zile, nu primesc bugete pentru activități și nu pot derula proiecte concrete. Practic, statul plătește salarii pentru sute de angajați care, în lipsă de buget de investiții, nu pot să își exercite atribuțiile.
Organigrama de 686 de posturi la nivel național implică un cost anual de peste 160 de milioane de lei, dar direcțiile de tineret au fost uitate în hățișul birocratic dintre ministere. Brian Cristian solicită public ca aceste direcții să fie preluate de urgență de Ministerul Muncii și incluse într-un cadru funcțional clar, care să permită finanțarea și relansarea activității pentru tineret și sport. Deputații USR cer audierea ministrului Muncii în Parlament pentru a da explicații concrete și asumate în fața Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială.
„Avem sute de angajați la direcțiile județene pentru sport și tineret care vor să muncească, dar statul îi plătește ca să nu facă nimic. Sunt direcții fără buget pentru activități, fără fonduri pentru infrastructură, fără o strategie clară. Iar tinerii și sportivii sunt cei care pierd zi de zi. Vorbim despre aproape 200 de milioane de lei care ar putea fi folosiți pentru investiții în infrastructura sportivă. De exemplu, cu acești bani am putea construi 20 de bazine olimpice didactice în toată țara. În schimb, Agenția Națională pentru Sport are doar 15 milioane de lei pe an pentru întreținerea bazelor sportive existente. În loc să reparăm terenuri și să investim în viitorul sportului românesc, menținem artificial posturi care nu produc nimic. Am semnalat oficial problema încă din 2024, dar Guvernul a ales să tacă.”, a explicat Brian Cristian, deputat USR.
La nivel național, vocea deputatei USR Oana Țoiu întărește acest semnal de alarmă. Ea a subliniat că de la înființarea Ministerului Familiei și Tineretului în 2022, direcțiile de tineret au rămas suspendate între instituții, fără atribuții și fără bugete. „Ne-am uitat la ceea ce guvernul numește reformă. Practic, am descoperit că direcțiile de tineret au fost pierdute între ministere încă din 2022. Ele trebuiau preluate de Ministerul Familiei și ulterior de Ministerul Muncii, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În realitate, aceste direcții au rămas doar pe ștatul de plată al Ministerului Sportului, iar acum al Autorității Naționale pentru Sport, fără să primească sarcini, proiecte sau bugete. Într-un singur județ, directorul a demisionat, probabil pentru că era imposibil să vii la muncă timp de trei ani fără să ai atribuții sau resurse pentru proiecte. Nu ne permitem o astfel de risipă, mai ales în condițiile în care România are cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană”, a declarat Oana Țoiu, deputată USR.
USR susține că soluția reală este o descentralizare coerentă, prin care aceste structuri să fie aduse sub autoritatea consiliilor județene sau a unui minister care să își asume rolul și responsabilitățile. Deputatul Brian Cristian avertizează că lipsa de reacție va continua să blocheze complet activitatea acestor direcții și va însemna, în continuare, bani publici risipiți.
Cabinetul parlamentar al deputatului Brian Cristian