2.7 C
Baia Mare
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Elevii învață să spună NU violenței, la Cupa României de Box

Recomandarea editorului

Poliţiştii maramureşeni intensifică activitățile educativ-preventive în cadrul Campaniei pentru responsabilizarea și conștientizarea elevilor asupra realităților actuale, cu scopul creșterii gradului de siguranță al acestora prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și / sau infracționalității în mediul școlar. Astfel, astăzi, 10 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară împreună cu poliţiştii sigheteni au participat la Cupa României de Box pentru Tineret şi Seniori U23 pentru din Sighetu Marmaţiei.

”Scopul întâlnirii a fost să ofere elevilor informaţii esenţiale pentru prevenirea violenţei, a bullying-ului şi a consumului de droguri. Poliţiştii au adus în atenţia tinerilor posibilităţi de a identifica primele semne ale violenţei, dar şi posibilităţi de identificare şi gestionare a situaţiilor conflictuale, fără a recurge la violenţă. Activitatea s-a concretizat prin discuţii libere şi interactive, elevii având posibilitatea să concluzioneze că este admis ca violenţa să se manifeste doar într-o activitate sportivă organizată, precum boxul”, informează IPJ Maramureș.

Peste 120 de elevi au fost provocaţi să îşi exprime propriul mesaj împotriva violenţei. Creativitatea lor a fost surprinzătoare, fiecare dintre elevi reuşind să transpună în scris propria percepţie. „Respectul se câştigă, nu se impune prin violenţă”, „Violenţa-arma celor slabi”, „Ţine garda sus, fii la înălţime” sunt doar câteva dintre ecourile care au răsunat în Sala Polivalentă din Sighetu Marmaţiei.

”La această activitate au fost prezenţi preşedintele Federaţiei Române de Box – domnul Vasile Cîtea, secretarul general al Federaţiei de Box – domnul Daniel Ion, alţi membri ai Biroului Federal, precum şi antrenori cu rezultate deosebite în competiţii internaţionale de anvergură. Secretarul general Federaţiei Române de Box le-a transmis un mesaj esenţial şi cuprinzător elevilor „Construiţi-vă cariere, şi nu caziere!”. Prin astfel de activităţi, poliţiştii îşi propun să ajute tinerii să conştientizeze că siguranţa lor, dar şi a celor din jur depinde de alegerile pe care le fac. Nonvioleţa este arma celor puternici! Ia atitudine şi spune STOP VIOLENŢEI”, mai transmite IPJ Maramureș.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri