1.7 C
Baia Mare
luni, noiembrie 25, 2024

Evoluția proiectului „SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților”, dezbătută în cadrul celei de-a treia întâlniri a factorilor interesați din județul Maramureș

Recomandarea editorului

Peste 15 factori interesați, instituții și organizații nonguvernamentale, au participat marți, 23 aprilie, la cea de-a treia întâlnire a factorilor interesați din județul Maramureș în cadrul proiectului „SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților”, implementat de Consiliul Județean Maramureș, în calitate de partener. Liderul de proiect este Agenția de Dezvoltare Regională Rzeszow din subordinea Voievodatul Podkarpackie (înfrățit cu județul Maramureș), alături de regiuni și instituții din Irlanda, Regatul Țărilor de Jos, Letonia, Slovacia, Italia, Croația și Polonia.

Agenda întâlnirii a cuprins prezentarea evoluției proiectului SIRM și sinteza exemplelor de bună practică prezentate de partenerii de proiect în cadrul întâlnirilor interregionale, propuneri privind îmbunătățirea instrumentului de politică al județului Maramureș, predarea Acordurilor de cooperare cu factorii interesați și dezbaterea activităților viitoare care urmează să fie derulate în cadrul proiectului.

La cea de-a treia întâlnire a factorilor interesați în cadrul proiectului SIRM au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor implicate în implementare, printre care: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș, Centrul Județean de Resurse Educaționale, Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești”, Crucea Roșie Română – Filiala Maramureș, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, Serviciul de Ajutor Maltez – Filiala Maramureș, Federația Young Men’s Christian Association (YMCA România) și Fundația Ucrainenilor Huțuli din România.

În deschidere a fost prezentată sinteza bunelor practici diseminate în cadrul celor două întâlniri transnaționale derulate până în prezent. Prima întâlnire s-a desfășurat în orașul Rzeszow din Republica Polonă și a avut tema „Programe care sprijină integrarea pe piețele muncii, inclusiv antreprenoriatul social”, în timp ce cea de-a doua a avut loc în orașul Sibenik din Republica Croația, tema abordată în cadrul acesteia fiind „Sprijin suplimentar pentru migranți și refugiați: asistență locativă, socială, educațională și de sănătate”.

În toamna acestui an, județul Maramureș va fi, la rândul său, gazda unei întâlniri transnaționale de învățare în cadrul proiectului SIRM, care va avea tema „Cooperare interinstituțională: rolul instituțiilor publice și al ONG-urilor”. În vederea pregătirii acesteia, reprezentanții instituțiilor și ONG-urilor cu care județul Maramureș a încheiat acorduri de cooperare, au trecut în revistă demersurile derulate în gestionarea situației refugiaților. În cadrul discuțiilor au fost punctate următoarele: oferirea de asistență prin intermediul punctului Blue Dot, activitățile organizate în cadrul Centrului Dialog, mecanismul de funcționare al magazinului social, organizarea de cursuri de prim ajutor, asistența de prim ajutor acordată celor care au trecut granița prin apă sau munți, alinierea legislativă, procesarea cererilor de protecție internațională, parteneriatul cu organizații guvernamentale și ONG-uri, Strategia Națională privind Imigrația, intervenția instituțională în situații de criză generate de aflux de migranți, distribuirea de materiale școlare, renovarea spațiilor de cazare și ridicarea unei clădiri de birouri parte a Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș, sprijinirea accederii refugiaților pe piața forței de muncă, operaționalizarea centrului COMAND, constituirea de clase pentru elevii ucraineni și elaborarea unui ghid pentru cadrele didactice, organizarea de tabere pentru copii refugiaților ucraineni, organizarea de cursuri de limba română, înființarea YMCA Hub – centru de zi cu programe aftherschool pentru copii și activități pentru adulți și seniori, etc.

Pornind de la exemplele enunțate mai sus, Consiliul Județean Maramureș va selecta o serie inițiative care vor fi prezentate în cadrul următoarei întâlniri transnaționale, dar și în cadrul vizitelor de învățare care vor avea loc cu acest prilej în județul Maramureș.

Obiectivul general al proiectului SIRM este îmbunătățirea implementării a 8 politici de dezvoltare regională în domeniul integrării socio-economice a migranților și refugiaților, o problemă importantă în domeniul incluziunii sociale fiind integrarea socio-economică a migranților din țările terțe.

Proiectul SIRM este finanțat prin programul INTERREG EUROPE 2021-2027, apelul 1, având un buget total de 1.620.928 euro. Bugetul aferent Consiliului Județean Maramureș, pentru cei patru ani de implementare, este de 140.370 euro, din care contribuția ERDF este de 112.296 euro (80% din bugetul total), iar cofinanțarea națională este de 28.074 euro (20% din bugetul total), din care 25.266,4 euro este cofinanțarea de la bugetul de stat (18%), iar 2% este cofinanțarea Consiliului Județean Maramureș, în valoare de 2.807,4 euro.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri