O femeie de 63 de ani din Baia Mare, cartierul Firiza, a decedat într-un tragic accident rutier în Italia. Maria se îndrepta spre o prietenă când, traversând șoseaua, a fost lovită de o mașină condusă de un american.
Impactul a aruncat-o la aproximativ 15 metri într-o zonă cu vegetație, iar mașina a intrat ulterior într-un alt vehicul.
Polițiștii italieni, ajunși la fața locului, au crezut inițial că e un accident minor, deoarece șoferii implicați aveau răni ușoare.
Autoritățile italiene au reținut mașinile implicate și au deschis o anchetă, un bărbat de 42 de ani fiind cercetat pentru ucidere din culpă și neacordarea de ajutor.