Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea arată că românii nu sunt deloc interesați de subiectul privind comasarea alegerilor în 2024.
”Susțin și confirm din tot sufletul afirmațiile premierului României, Marcel Ciolacu, care arată că firmele românești nu sunt interesante deloc de comasare ci de dezvoltare. Această întâlnire pe care prim-ministrul a avut-o cu liderii mediului de afaceri din România, cu patronatele și cu reprezentanții IMM-urilor arată, încă o dată, că atât întreprinzătorii cât și cetățenii României au cu totul alte priorități decât comasarea unor alegeri electorale”, susține Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel național și chestor în Parlamentul României.
Deputatul PSD de Maramureș întărește această afirmație susținând că atunci când prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a aflat în Maramureș, acesta a avut întâlniri cu doi oameni de afaceri importanți din județ, dar și cu angajații care lucrează la Bizo și la Ferma Zootehnică și nici măcar o persoană nu și-a arătat interesul pentru problema comasării alegerilor, temă care a fost cerută constant doar de către cei de la PNL.
”La Bizo, alături de premierul României am stat la masă cu oamenii și am servit din produsele excepționale pe care cea mai vestită braserie din Transilvania le oferă clienților, dar nici atunci nu a cerut nimeni detalii privind comasarea. Vreau să le transmit colegilor din PNL că cea mai importantă comasare este cea privind energia dintre stat și mediul privat, care să aducă o creștere economică solidă pentru România. Îi invit să lase subiectul comasării alegerilor și să se concentreze pe ceea ce așteaptă românii de la noi toți: o bună guvernare și adoptarea de legi care să vină în sprijinul fiecărui cetățean, pe creșterea nivelului de trai. Românii ne-au arătat că sunt la curent cu costurile democrației, iar dacă vom folosi doar argumentul prețurilor, atunci ar trebui să nu mai organizăm alegeri deloc. Și nu cred că românii asta așteaptă de la noi. Cetățenii văd și cunosc activitatea fiecăruia, iar în cadrul scrutinelor electorale care vor urma ne vor analiza și ne vor recompensa sau nu pentru tot ce am făcut în acești ani. Nu păcălim românii comasând alegeri și cetățenii României nu mai pot fi amăgiți atât de ușor! Fiecare trebuie să își facă treaba pentru care a fost ales în diferite poziții administrative sau politice și trebuie să avem încredere că românii își vor face treaba în ziua fiecărui scrutin electoral! Până atunci, însă, le cer celor din PNL să lase tema comasării și se se concentreze măsurile bune pe care fiecare le așteaptă de la noi”, a conchis deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel național.