-0.3 C
Baia Mare
joi, noiembrie 21, 2024

Gheorghe Șimon și Simina Gherasim sunt propuneri ale PSD Maramureș pentru Camera Deputaților

Recomandarea editorului

PSD Maramureș își prezintă candidații pentru Camera Deputaților arătând cum îmbină, prin propunerile făcute, experiența în administrație cu energia nouă pentru România. PSD Maramureș propune cea mai solidă și bine pregătită echipă de candidați pentru Parlamentul României, asigurând o reprezentare echilibrată între experiența dovedită și prospețimea noii generații. Printre aceștia se numără deputatul Gheorghe Șimon, un om al cuvântului dat și un profesionist respectat, cu o experiență vastă în politică și administrație, dar și Simina Gherasim, tânăra voce care vine cu energie și viziune pentru viitor.

Deputatul Gheorghe Șimon este omul cuvântului dat și garant al investițiilor pentru Maramureș

Deputatul Gheorghe Șimon este o figură bine cunoscută și respectată atât în Maramureș cât și în Parlamentul României, acolo unde reprezintă cu demnitate valorile maramureșene. Provenit din Vișeu de Sus, Gheorghe Șimon a adus în activitatea sa politică un principiu sfânt: respectul față de cuvântul dat. Cu peste 30 de ani de activitate ca membru PSD Maramureș, Gheorghe Șimon a parcurs toate treptele politice fiind consilier local, consilier județean, deputat și ministru al Economiei (2017-2018). Printre realizările sale se numără sprijinirea extinderii magistralei de gaz în Maramureșul Voievodal și Țara Codrului, proiecte care sunt acum în plină desfășurare și aduc beneficii reale comunităților locale. Cu o reputație de garant al investițiilor și un susținător fervent al proiectelor primarilor din județ, Gheorghe Șimon și-a câștigat respectul datorită dedicării sale și sprijinului constant oferit cetățenilor din Maramureș.

Simina Gherasim reprezintă generația tânără care se dedică cu ambiție dezvoltării județului

Simina Gherasim este a doua femeie pe care PSD Maramureș o propune pentru Camera Deputaților la alegerile din 1 Decembrie, fiind un exemplu remarcabil de ambiție și atașament față de Maramureș. Deși supracalificată, Simina a ales să se întoarcă acasă, inspirată de iubirea pentru Maramureș și dorința de a contribui la dezvoltarea acestui colț de rai. Absolventă a Facultății de Inginerie Aeronautică la Universitatea Politehnică București și studentă în două programe de master – unul în inginerie și altul la SNSPA, specializarea Putere Executivă și Administrație Publică – Simina este un susținător puternic al educației în domeniile STEM și dorește să promoveze implicarea tinerilor în procesul decizional.

Cu o experiență vastă și un parcurs academic impresionant, Simina Gherasim sprijină politici orientate spre sănătatea mentală, accesul tinerilor la locuințe și locuri de muncă accesibile, precum și inițiative ecologice esențiale pentru combaterea crizei climatice. Dintr-o familie implicată în agricultura locală, Simina înțelege provocările antreprenorilor din mediul rural și își propune să dezvolte programe de sprijin pentru aceștia, facilitând accesul la piețe și dezvoltarea unor afaceri sustenabile. Cu o pasiune deosebită pentru aviație și inginerie, ea dorește să încurajeze parteneriate între sectorul public și privat la Aeroportul Internațional Maramureș, atrăgând investiții pentru dezvoltarea infrastructurii și crearea de noi oportunități pentru tineri.

Prin această echipă puternică și diversă, PSD Maramureș asigură o reprezentare autentică și echilibrată a județului. Fiecare candidat este un profesionist în domeniul său, iar lista propusă reflectă dorința de a oferi Maramureșului și României o cale sigură spre dezvoltare, încredere și stabilitate. Împreună alegem Calea Sigură pentru România, Calea Sigură pentru Maramureș!

Comandat de PSD Maramureș

CMF  11240017

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri