Jandarmii maramureșeni sunt pregătiți să fie alături de cetățeni și să asigure măsurile specifice de ordine publică la evenimentele prilejuite de Sărbătoarea Bobotezei și a Sfântului Ioan.
„În aceste zile, o atenție deosebită va fi acordată zonelor din proximitatea lăcașurilor de cult sau a celor în care au loc manifestări religioase din Baia Mare, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș sau Vișeu de Sus. Scopul este de a menține un climat de ordine și siguranță publică și de a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite”, anunță Jandarmeria Maramureș.
Pentru a vă bucura de această perioadă în siguranță, jandarmii vă îndeamnă să respectați câteva recomandări:
-pentru a evita aglomerarea, urmați indicațiile organizatorilor și alegeți traseele indicate de aceștia pentru distribuirea apei sfințite;
-manifestați respect și răbdare în relație cu ceilalți participanți pe toată durata desfășurării evenimentelor;
-supravegheați cu atenție copiii dacă sunteți însoțiți de aceștia pentru a nu se pierde în mulțime;
-evitați situațiile conflictuale sau pe cele care ar putea genera tulburarea ordinii și liniștii publice.
Dacă întâmpinați probleme sau sunteți martorii săvârşirii unor fapte antisociale, solicitați sprijinul jandarmilor sau apelați numărul unic de urgență 112.