15.7 C
Baia Mare
luni, aprilie 14, 2025

Jandarmii îi pregătesc pe cei mici pentru drumeții în siguranță

Recomandarea editorului

Una dintre cele mai importante dimensiuni ale educației tinerilor este educația pentru mediu. Importanța protejării naturii și menținerea unui mediu curat sunt temele fundamentale pe care le abordează jandarmii în cadrul orelor desfășurate cu copiii și cu tinerii.

”Întrucât, în perioada care urmează, în mai multe unități școlare din județul nostru se va desfășura programul Școala Verde, jandarmii montani și-au propus să desfășoare o serie de activități informativ-educative pentru copii și tineri cu privire la comportamentul în mediul montan. O astfel de activitate a avut loc ieri 9 aprilie la Grădinița Nr. 2 din Baia Sprie unde micii preșcolari au fost încântați să enumere toate regulile de comportament pe care le respectăm în mediul montan, dar și animalele sălbatice care trăiesc în pădurile noastre. Și, chiar dacă tigrii și panterele pe care copiii le-au amintit nu au fost văzute prin zona Maramureșului, jandarmii le-au recomandat celor mici să nu le hrănească nici pe acestea pentru că, oricât de prietenoase ar părea, pot fi periculoase”, informează Jandarmeria Maramureș.

Fie că se întâlnesc la școală, în cadrul programului de studiu sau la activitățile extrașcolare, jandarmii atrag, de fiecare dată atenția asupra efectelor negative pe care le produc asupra naturii comportamentele neadecvate, distrugerea unor elemente ale cadrului natural sau aruncara gunoiului în locuri nepermise.

Și pentru că fiecare activitate desfășurtă alături de copii este un prilej de bucurie și se încheie cu promisiunea de a reveni, jandarmii i-au asigurat pe cei mici că-i vor duce într-o drumeție pentru a vedea cum se aplică regulile învățate.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri